Mara
Unul dintre lucrurile care ne impresionează zilnic este puterea nemărginită a unor oameni de a lupta constant pentru ceea ce majoritatea dintre noi consideră normal.
Una dintre aceste persoane este Mara, o fetiță de doar 9 ani, cu ochi blânzi și un zâmbet cald ce luptă pentru a combate diagnosticul dat de medici.
Mara Precup suferă de o formă avansată de cancer – tumoră malignă a țesutului conjunctiv si alte țesuturi moi ale abdomenului – în stadiul 4. Aceasta este denumirea din fișa medicala, dar ea ne inspiră să nu luăm în considerare răul, ci doar să fim puternici și să luptăm împreună cu părinții și persoanele care sunt dornice să ofere ajutor pentru cazul acesta.
Iar anul acesta, în cadrul Seratei de Crăciun ne dorim ca, donațiile strânse în perioada aceasta sa o ajutăm pe Mara să își ia tratamentul costisitor.
Alături de voi vrem să reușim ca acea parte tangibila din paradis – copilaria, sa ii mențină Marei zâmbetul și gingășia mult timp de acum înainte !